Si zici ca te iubeste.

Ai avut vreodata senzatia, uitandu-te in ochii iubitei tale ca desi zambeste, e trista? Ca desi vorbeste rar si duios, glasul ei tradeaza o stare de durere, de nefericire? Asculti vreodata sa vezi daca vorbele ei sunt insotite de vreun oftat sau sunt rostite cu jumatate de gura? Cat de bine stii sa vezi dincolo de ceea ce vrei sa vezi? Unde se termina vizibilul si incepe “simtibilul“?

Spunem poate zilnic “Te iubesc!” si totusi de ce atunci cand o stii nefericita si suparata, acel “Te iubesc!” parca nu isi are locul desi o simti mai mult ca oricand? De ce e mai simplu, mai usor si mult mai binefacator pentru ea doar sa o imbratisezi si sa taci. Sa o asculti daca are ceva de zis. Daca nu, las-o la tine in brate sa isi planga durerea si inima grea. Las-o sa simta ca esti cu ea in durerea, nefericirea sau amarul ei.

Nu o brusca, nu fi dur, nu fi dragastos cu tenta sexuala. De ce e asa de greu sa pricepi ca nu te vrea ci are nevoie de inima ta sa o inteleaga pe a ei, in acele momente.

Stiu ca pentru tine ca barbat e foarte greu sa gandesti ca o femeie. Nici nu iti cere nimeni. Gandeste ca un barbat. Dar nu ca unul de pe strada. Gandeste ca barbatul ei. Gandeste ca jumatatea ei. Ca cel care ar trebui sa ii provoace stari de plutire si sa-i aduca fericire in inima prin simpla prezenta. Am mai zis ca o femeie nu va aprecia ce ii dai ci mai degraba va aprecia cum sifaptul ca o iubesti. Nu in cantitatea lucrurilor facute cadou si a teancurilor de bani adusi in casa sta fericirea ei, ci in securitatea pe care i-o ofera certitudinea ca te simte indragostit de ea. De felul in care se topeste langa tine atunci cand o tii in brate, cand o saruti. In viteza supersonica cu care se scurg minutele si orele stand la povesti sau facand nimicuri impreuna. In linistea care se lasa cand te aude vorbind si stie ca o iubesti sincer.